• Paduri & Busteni
  • Cherestea & Semifabricate
  • Paleti & Ambalaje din lemn
  • Furnir & Panouri & Placaje
  • Podele & Parchete & Pardoseli
  • Lemn de foc & Energie solida
  • Case & Constructii din lemn
  • Produse din lemn & Tamplarie
  • Software & Servicii
  • Mobilier interior & exterior
  • Alte produse conexe
  • Utilaje prelucrare lemn
  • Utilaje exploatare forestiera

Retehnologizare prin fonduri europene pentru producția de uși și ferestre

2020-07-09, Categoria: Utilaje
5f50b7e471337_coperta-1-300x200

Binale Stratificate este o companie din Mureș care, cu ajutorul fondurilor europene accesate prin Programul Operațional Regional (POR 2.1), a reușit dotarea cu o linie completă pentru prelucrarea ferestrelor și a ușilor din lemn masiv, de la uscarea lemnului ajuns în fabrică și prelucrarea lui efectivă, până la finisare și exhaustare. Împreună cu Nika Utilaje, care a câștigat licitația oferind soluția tehnologica și comerciala cea mai bună, a fost structurată o fabrică completă și complexă. Investiția a urmarit și aspectul ecologic, partea de exhaustare incluzând un siloz pentru colectarea și refolosirea rumegușului prin brichetare.

Proiectul a început oficial pe 5 septembrie 2018 și s-a încheiat pe 31 mai 2020. Valoarea contractului a fost, conform declarației afișate în site (ferestregold.com), peste 2.300.000 lei, din care fonduri nerambursabile, peste 1.350.000 lei. Despre proiectul dezvoltat la Miercurea Nirajului, dar și despre începuturile în fabricarea ferestrelor și planurile de viitor ne-a povestit Janos Szatmari, directorul tehnic al companiei.


Începutul

Producția de uși și ferestre din lemn a început, cu entuziasm și speranțe, în anul 2013, într-un atelier din Miercurea Nirajului, județul Mureș. Prelucram lemnul cu ajutorul unor utilaje second hand și cu 6 angajați, iar desfacerea produselor se făcea doar pe plan local. Cererea era tot mai mare, ca și interesul nostru de a produce o calitate superioară si treptat am început achiziția de scule și dispozitive speciale, specifice producției de uși și ferestre. Castigând experiență, am tot îmbunătățit tehnologia de producție și am crescut și calitatea produsul finit folosind materie primă și materiale de finisaj de calitate existente pe piața românească.

Produceau uși de exterior și interior, ferestre și obloane, scări din lemn masiv. Acum oferta s-a diversificat și a fost completată cu producția de case din lemn și cărămidă. Gama de produse este bogată, oferind o varietate de modele, culori și esențe (molid, pin, stejar). Se pune accent deosebit pe siguranță, izolarea termică și fonică, etanșeitate și nu în ultimul rând, pe finisare.

Filosofia noastră este că, producând ferestre și uși din lemn stratificat, dăm viață construcțiilor prin bucuria aspectului și durabilității lor.

Dorința de evoluție si dezvoltare, fondurile europene și colaborarea cu Nika Utilaje 

Pe măsură ce realizam lucrări complexe de amploare tot mai mare, ne-am dat seama că, dacă dorim să facem față concurenței și să răspundem cât mai bine cererii din piață, singura soluție este să investim în utilaje noi și performante. În anul 2017 am hotărât să aplicăm pentru un proiect finanțat prin fonduri europene, pe axa de prioritate 2- Creșterea competivității economice prin achiziționarea de utilaje. În urma licitației publice am realizat implementarea proiectului cu firma Nika Utilaje, firmă care a câștigat atât licitația, cât și încrederea noastră, prin seriozitatea de care a dat dovadă.


Proiect a fost foarte complex, cuprinzând 25 de utilaje, de la uscarea lemnului până la vopsirea ușilor și ferestrelor, cu toate utilitățile necesare. Linia de producție este modernă și complexă, dar intuitivă și ușor de folosit de către operatori. Fiecare parte a fabricii a fost atent gândită, fie că era vorba despre prelucrarea lemnului sau finisarea lui. S-a pus accent și pe respectarea normelor de mediu, proiectul incluzând o unitate de filtrare a aerului eliminat de la cabina de vopsire și un siloz complex pentru filtrarea aerului exhaustat de la utilaje și stocarea rumegușului complet cu o instalație de brichetare a rumegușului.


Acest siloz V Coral 4.4 este un utilaj foarte important din punct de vedere al protecției mediului. El filtreaza aerul de rumegușul generat în procesele de prelucrare a lemnului, asigurând un mediu sigur pentru lucrători. Rumegușul rezultat este colectat automat în silozul care este conectat, atât la un boiler, cât și la instalația de brichetat.

Apa caldă produsă de boiler este folosită la uscarea lemnului, la asigurarea unei temperaturi optime procesului de vopsire în cabina de vopsit presurizată, cât și la încălzirea halei. Prin utilizarea acestor tehnologii sunt folosite practic toate deșeurile rezultate în procesul de producție.

Specialiștii firmei Nika Utilaje au livrat și instalat toate aceste utilajele în termen, asigurând asistența tehnică până când fabrica a ajuns la parametrii preconizați, dar și în perioada de garanție și post garanție.


La momentul actual, toată documentația aferentă proiectului este finalizată și a fost deja verificată și decontată de către autoritatea de management. Valoarea proiectului s-a ridicat la aproximativ 400.000 euro, dar la finalizarea proiectului am reușit să avem o întreprindere pentru prelucrarea lemnului modernă, total schimbată.

Soluțiile tehnice ne permit să acceptăm comenzi extrem de complexe

Cum spuneam, a fost un proiect complex, care cuprinde 25 de utilaje. Acum avem în dotare un uscător pentru cherestea cu centrală termică aferentă, compresor cu uscător și un siloz modern pentru colectarea rumegușului cu toată instalația de exhaustare necesară. Secția de profilare a ușilor și ferestrelor dispune acum de o mașină de frezat modernă cu operații automatizate, o mașină de profilat pe 4 fețe cu 5 arbori, ambele dotate cu scule pentru realizarea profilului Eurofalz cu grosimea lemnului de 68-78-92 mm și toate utilajele clasice de prelucrare a lemnului de care ai nevoie într-o fabrică. Secția de finisare are în dotare o mașină de șlefuit și calibrat la cel mai înalt nivel calitativ și o cabină de vopsit presurizată cu toate dotările necesare.


Toate aceste soluții tehnice ne permit să preluăm comenzi extrem de complexe, pe care să le executăm la cel mai înalt nivel tehnic și calitativ.


Realizăm cu toții că nu este simplu de implementat un proiect atât de mare și complex, cu atât de multe utilaje. Iar termenele trebuie respectate pentru că există controale pentru a atesta existența utilajelor și funționarea lor în producție. Doar după aceea banii pot fi decontați. Momente dificile apar mereu și nu întotdeauna sunt ușor de trecut. L-am întrebat pe Janos Szatmari acum, la final, cum vede toată această aventură? Ce a fost cel mai greu de realizat?


Am trecut prin toate etapele specifice unui proiect pe fonduri europene. Dar prin muncă și competență din partea noastră, precum și a consultantului și a firmei Nika Utilaje, am reușit să ajungem cu bine la final. Bineînțeles că am avut și greutăți de întâmpinat, dar am reușit să trecum cu bine peste toate obstacolele. Acum facem haz de momentul când s-a întrerupt alimentarea cu energie electrica exact în ziua când se făceau probele finale la camera de uscare și la centrala termică sau de cel când a trebuit să mutăm amplasamentul silozului înalt de 16 metri. Am găsit întotdeauna soluții și am reușit să finalizăm totul cu bine.

Planuri de viitor

Cu toate că proiectul tocmai s-a incheiat, planurile nu par să se oprească aici. Există dorința de mai mult și mai bine, de automatizare și extindere pe alte piețe.

Momentan suntem mulțumiți de rezultatul implementării proiectului. Cu ajutorul noii linii reușim să ajungem la creșterea dorită a producției, atât din punct de vedere cantitativ, cat și din cel al calității și eficienței. Dorim să continuăm dotarea firmei cu utilaje moderne, automate, cu softuri de proiectare a ușilor, ferestrelor și scărilor. Pe viitor, dorim să creștem competitivitatea firmei, să creștem cota noastră de piață și să extindem desfacerea și pe piețe externe.

Deci, se poate! Știu, este clișeu, dar asta este realitatea. Nu este ușor, apar obstacole și momente în care te gândești că probabil era mai bine să nu începi. Dar Janos Szatmari, Binale Stratificate și Nika Utilaje tocmai ce ne-au arătat că se poate. Urmează o perioadă cu programe de dezvoltare naționale și europene și cu fonduri ce pot fi accesate. Iată o temă de gândire!


×
Oferte speciale
Lichidari de stoc
Categorii de produse
Meniu
Adauga