• Paduri & Busteni
  • Cherestea & Semifabricate
  • Paleti & Ambalaje din lemn
  • Furnir & Panouri & Placaje
  • Podele & Parchete & Pardoseli
  • Lemn de foc & Energie solida
  • Case & Constructii din lemn
  • Produse din lemn & Tamplarie
  • Software & Servicii
  • Mobilier interior & exterior
  • Alte produse conexe
  • Utilaje prelucrare lemn
  • Utilaje exploatare forestiera

Ziua clientului Wood-Mizer

Data 2022-10-29 10:00:00 - 2022-10-29 18:00:00
Locul evenimentului Centrul Expozițional Redal

După 3 ani de pauză, Wood-Mizer România organizează din nou Ziua Clientului. Evenimentul va avea loc pe 29 octombrie, la centrul expozițional Redal din Sibiu, la fel ca și în 2018.

 

Wood-Mizer aniversează 14 ani de prezență în România, timp în care a crescut ca echipă și ca notorietate în piață. "De la un angajat în 2008, acum Wood-Mizer România are o echipă formată din 12 colegi, toate activitățile se derulează mai repede, mai bine și mai organizat", spune Adrian Echert, Manager Wood-Mizer România.

 

Cu această ocazie Wood-Mizer România organizează din nou Ziua Clientului. "Dorința principală este să ne revedem și să ne simțim bine împreună, dar și să discutăm cu sinceritate despre problemele din piață pe care nu trebuie să le ignorăm. De asemenea, ca de fiecare dată, vom veni în întâmpinarea clienților cu oferte la tot ce înseamnă piese, pânze și utilaje." a completat Adrian Echert.

 

Anul 2022 a fost și pentru Wood-Mizer cu multe provocări, dar au fost depășite și anul se va încheia cu bine. Întreaga echipă Wood-Mizer din România s-a concentrat pe sprijinirea clienților. "Încrederea clienților în brandul Wood-Mizer ne onorează și ne motivează pentru a găsi cele mai potrivite soluții", a declarat Adrian Echert.

 

Pentru viitorul apropiat Wood-Mizer România are ca obiectiv extinderea, atât ca număr de angajați, cât și ca spații de depozitare și de service. Totul cu obiectivul de a oferi servicii de calitate clienților și pentru a onora toate cererile în timp rezonabil.

 

Dar deocamdată Wood-Mizer te invită la Ziua Clientului. "După situațiile conjuncturale din acești ani, ne dorim întâlnirea cu clienții pentru a discuta despre problemele lor și ale noastre, dar și pentru a identifica și împărtăși soluții. De asemenea, ne dorim să ne simțim bine împreună, într-o atmosferă prietenească care să ne apropie și mai mult. Vă așteptăm cu drag la Sibiu, la centrul expozițional Redal, pe 29 octombrie 2022." a încheiat Managerul Wood-Mizer România.

 

Așa că notează în agendă, 29 octombrie! Te așteptăm la Ziua Clientului Wood-Mizer, la Sibiu, centrul expozițional Redal. Ne (re)vedem acolo!

×
Oferte speciale
Lichidari de stoc
Categorii de produse
Meniu
Adauga